Pentru mass-media din întreaga lume, 3 mai este Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Are nevoie presa de o astfel de zi? Cine pune pumnul în gura presei? Statisticile arată că meseria de ziarist este una dintre cele mai periculoase. Peste 100 de ziarişti din întreaga lume se află în închisoare în momentul de faţă, din cauza opiniilor exprimate în presă. Foarte mulţi şi-au pierdut viaţa în urma unor atentate sau în zonele de război.
Din fericire, asupra ziariştilor români nu planează astfel de ameninţări. Cel puţin, nu atunci când ei îşi fac meseria cu bună credinţă. Şi nu recurg la şantaje sau altfel de acte incriminate de Codul Penal. Ei au dreptul să spună orice doresc despre oricine. Şi pentru omul obişnuit, cuvântul scris încă are putere de adevăr imuabil. Ştiţi, „la început a fost cuvântul”.
Uneori, se mai publică şi rectificări. Sau erate. Sau drepturi la replică. Cine le citeşte? Cine a cumpărat ziarul ieri nu-l mai cumpără, obligatoriu, şi azi. Şi chiar nu este atras de titlul unui drept la replică pitulat în pagina x, între ştiri din viaţa internaţională.
„Presa te ridică şi presa te coboară”, ca să parafrazez textul unui cântec la modă prin anii ’60. Da, într-adevăr, presa este a patra putere în stat. Important este cine o deţine şi ce face cu ea, cu puterea. Fiecare dintre noi îşi vinde imaginea zilnic, atunci când iese din casă. Prin felul cum se îmbracă, prin maşina pe care o conduce, prin modul cum vorbeşte sau se comportă. Şi acest zoon politicon care este omul, ţine foarte mult la părerea pe care o au alţii despre sine. De aici, influenţa uriaşă pe care un articol de prima pagină o poate avea asupra carierei sau vieţii, în ansamblu, a unui om. Altfel, de ce s-ar mai înghesui toţi anonimii să se facă cunoscuţi prin fel şi fel de scandaluri artificiale şi can-canuri de viaţă mondenă.
În special pentru politicieni, presa are un rol determinant. Nu poţi fi un om politic de succes, dacă nu apreciezi (şi nu eşti apreciat!), în egală măsură, presa scrisă, radioul şi televiziunea. Chiar şi atunci când nu îţi place să vorbeşti despre tine, despre ceea ce faci, este obligatoriu să înveţi să comunici. Iar canalul principal de comunicare spre cetăţeni, cei în serviciul cărora te afli ca demnitar sau înalt funcţionar, este presa.
Avem nevoie de presă. Am stabilit deja acest lucru. Dar presa are nevoie de noi? Poate trăi fără viaţa adevărată? Nu cred. Pentru că atunci fiecare jurnalist s-ar transforma într-un scriitor sau regizor de film, ar scrie romane sau scenarii, izvorâte doar din imaginaţie. Iar ziarele, emisiunile de radio şi televiziune ar fi populate cu actori, nu cu oameni obişnuiţi.
Presa face parte din viaţa noastră, din viaţa pe care o trăim cu toţii. Şi asemenea unui spiriduş, ne trage de mânecă atunci când crede că greşim, ne avertizează asupra anumitor pericole sau ne ajută atunci când trecem prin mari încercări. Să ne aducem aminte de toate campaniile care au avut ca scop strângerea de fonduri pentru salvarea vieţilor unor copii, pentru operaţii medicale costisitoare, pentru acţiuni umanitare, sociale sau culturale de anvergură. Fără implicarea presei, care ar fi fost soarta atâtor oameni? Nu putem decât să presupunem.
Cel mai mare câştig al acestor 20 de ani de democraţie este libertatea de a gândi şi a vorbi liber. Doar prin schimbul de idei şi doar împreună putem construi ceva care să dăinuiască. De aceea, îndemnul meu pentru toţi oamenii de presă din Gorj este „Gândeşte liber!” şi acţionează cu responsabilitate, ca şi cum de cuvântul pe care îl scrii sau spui ar depinde soarta copiilor, părinţilor şi fraţilor tăi.
Ion Călinoiu
Ion Calinoiu 